1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24

Evanghelia după Sfântul Luca

traducerea catolică
Editura Sapientia din Iaşi

Capitolul 10

    1. Iată că un învățat al Legii s-a ridicat ca să-l pună la încercare, spunând: "Învățătorule, ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?"
    1. El i-a zis: "Ce este scris în Lege? Cum citești?"
    1. Acesta a răspuns: "Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta și din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți".
    1. El i-a spus: "Ai răspuns bine, fă aceasta și vei trăi!"
    1. Acela însă, voind să se justifice, i-a spus lui Isus: "Și cine este aproapele meu?"
    1. Isus a continuat: "Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon și a căzut în mâna tâlharilor care, după ce l-au dezbrăcat și l-au strivit în bătaie, au plecat, lăsându-l pe jumătate mort.
    1. Din întâmplare, a trecut pe drumul acela un preot, dar, văzându-l, a trecut mai departe.
    1. La fel și un levit, trecând prin locul acela, văzându-l, a trecut mai departe.
    1. Dar un samaritean care călătorea a venit lângă el și, văzându-l, i s-a făcut milă.
    1. Apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând untdelemn și vin. Apoi, urcându-l pe animalul său de povară și ducându-l la un han, i-a purtat de grijă.
    1. În ziua următoare, a scos doi dinari, i-a dat hangiului și i-a spus: «Îngrijește-te de el și ceea ce vei mai cheltui îți voi da când mă voi întoarce».
    1. Cine dintre aceștia trei crezi că este aproapele celui căzut în mâinile tâlharilor?"
    1. El a răspuns: "Cel care a avut milă de el". Atunci Isus i-a spus: "Mergi și fă și tu la fel!"

Misiunea celor șaptezeci și doi de discipoli

Capitolul 10



Porunca cea mai mare
(Mt 22,34-40; Mc 12,28-34)
    25 Iată că un învățat al Legii s-a ridicat ca să-l pună la încercare, spunând: "Învățătorule, ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?" 26 El i-a zis: "Ce este scris în Lege? Cum citești?" 27 Acesta a răspuns: "Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta și din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți". 28 El i-a spus: "Ai răspuns bine, fă aceasta și vei trăi!"

Caritatea samariteanului

    29 Acela însă, voind să se justifice, i-a spus lui Isus: "Și cine este aproapele meu?" 30 Isus a continuat: "Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon i și a căzut în mâna tâlharilor care, după ce l-au dezbrăcat și l-au strivit în bătaie, au plecat, lăsându-l pe jumătate mort. 31 Din întâmplare, a trecut pe drumul acela un preot, dar, văzându-l, a trecut mai departe. 32 La fel și un levit, trecând prin locul acela, văzându-l, a trecut mai departe. 33 Dar un samaritean care călătorea a venit lângă el și, văzându-l, i s-a făcut milă. 34 Apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând untdelemn și vin. Apoi, urcându-l pe animalul său de povară și ducându-l la un han, i-a purtat de grijă. 35 În ziua următoare, a scos doi dinari, i-a dat hangiului și i-a spus: «Îngrijește-te de el și ceea ce vei mai cheltui îți voi da când mă voi întoarce». 36 Cine dintre aceștia trei crezi că este aproapele celui căzut în mâinile tâlharilor?" 37 El a răspuns: "Cel care a avut milă de el". Atunci Isus i-a spus: "Mergi și fă și tu la fel!"

 

Note de subsol


i Ierihon = oraşul palmierilor. Se află în Valea Iordanului, la 25 km est de Ierusalim, la o diferenţă de nivel de peste 1000 m.
copiere simplă
copiere cu trimitere
copiere cu formatare

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24


 
© 2013 DeiVerbum.ro - un proiect dezvoltat de Catholica.ro în colaborare cu Ercis.ro şi EdituraSapientia.ro